Ne nastem si murim cu mult inainte de a realiza ca de fapt "am trait".Ca intr-o piesa de teatru,ca pe o scena uzata,ne perindam cu totii in fata Marelui Public , jucandu-ne cat mai artistic rolul.
Nu iesim nici unul din tiparele puse,si chiar atunci cand incercam o improvizatie,ne dam defapt seama ca asa a fost scris... Lumini se aprind si se sting intr-un decor funebru ce usor il poti confunda cu un coltisor de paradis,unde,ni sa spus c-ar curge rauri de lapte si miere.
Marele Public aplauda.cortina cade.Primul act sa sfarsit.A murit un om si sa nascut un altul.Mai cade o stea.Publicul ovationeaza-teatrul a insemnat de veacuri atat de mult pentru ei! Susotesc,barfesc dar mai presus de toate admira,"Cat talent!"...
"Domnisoara aceea,o cunosc de ceva timp,ce figura e...!"Marele Public rade ironic. Se ridica cortina.Un om traieste ,restul mor.Cortina cade si cerul odata cu ea.Publicul e in extaz:"Ce frumusete!"..."Magnific!"..."Incredibil!"..."Ce talent,cu cata gratie se poate muri!"Marele Public e cinic.
Zambeste si ridica cortina.E ultimul act si nu e nimic.Doar o oglinda imensa.Publicul se opreste din aplauze mirat.Marele Public rade zgomotos. In oglinda se vad personaje peste personaje, oameni si personaje.Hidoase,monstruoase,inspaimantatoare. Fiecare isi regaseste "eul".Si este pentu prima oara.
Marele Public sopteste"Am zis noi ca va fi o premiera!"Era ora in care sufletul moare.Dintotdeauna fusese ora in care sufletul murea.Publicul sa ridicat inainte de a cadea cortina.Frenezia aplauzelor au facut draperiile largi sa cada in trmur usor."Ce minunatie!,Cat talent!!"..."Ce idee!"..."Incredibil!"Marele Public tace.
Schimba priviri obosite si atat se cunoscute!Ora in care sufletul moare renaste.Publicul paraseste incet,incet marea sala luminata acum constant.Decorul e acum obositor,murdar.Publicul ovationeaza pentru ultima oara.Se mai aude ca un adio un glas"Cata imaginatie!"Marele Public tace.
Atata munca irosita in zadar!Se desprind din oglinda si pun cerul cu stele inapoi.Mai e oare timp?"