Intr-un castel traia odata
O tanara, o prea frumoasa fata
Cu ochi albastri, limpezi , ca si marea
Avea un chip de inger, desprins parca din soare
Zambetul ei mereu avea un strop de fericire
In suflet insa nu era aceasi bucurie
Sufletul ei trist si plin de suferinta
Udat mereu de lacrimi, de-amintire
Odaia ei cea roz, era la inaltime
Departe de noi toti, departe de iubire
Nestingherit traia la geamul ei un trandafir
Un trandafir albastru
Desprins seara dintr-o raza de astru
Offff...fata nebunatica,cu inima in lacrimi
Sa te alint in brate, cu drag eu sa te mangai
In turnul tau atins numai de nori
Vantul alearga molcom printre flori
Privirea ta albastra imi da acum fiori
In lumea ta de ganduri incet eu ma strecor
Stiu, ca si tie-ti lipseste, stiu ca iti este dor
Si pret de-un ceas chiar doua
Ma ratacesc in lumea ta cea noua
As vrea acum din nou sa ploua
Iar dimineata sa te stropesc cu roua
Sa te-ntalnesc o ora este ceva romantic
Sa te privesc o zi este mai omenesc
Sa iti vorbesc o viata este chiar ingeresc
Dar sa iubesti o vesnicie pe cineva asa ca tine
E mai presus de cer, de nori , de vorbe
Tacerea ta adanca si albastra
Se-aseaza acum in urma noastra
Eu te privesc , tu ma privesti
Cu chipul tau de inger imi zimbesti
Eu.. doar te-ntreb , cum te numesti
Tu... incet si calm imi soptesti
Sabina ... Sabina ma numesc ...